Ca să nu vă plictisesc două zile la rând cu povești nemuritoare despre cum m-am tuns eu singură și-s tare mândră de isprava mea, am decis să vă povestesc despre altcineva azi. Despre prietenul meu. Nu vă dați ochii peste cap, jur că e de 1000 de ori mai interesant decât cum m-am tuns eu în baie.
Dar să încep cu începutul: blocul în care stăm noi are niște scări și un fel de băncuțe de beton la intrare, propice pentru babe bârfitoare și plictisite. Că or fi și din-astea, că n-or fi, nu știu, că în fiecare seară o gașcă de 10-15-20 de adolescenți de 15-18 ani ocupă tot spațiul posibil. Problema nu-i că îl ocupă, ci că mănâncă semințe, beau suc și rod toate rahaturile de chipsuri și lasă o cocină în urma lor.
Lăsau.
Am încercat să ne certăm cu ei (noi și vecinii). Să îi luăm cu dojane, cu povești la sentiment, cu altele în care să-i facem să se simtă prost. Nimic nu a funcționat. Eu chiar le-am zis că aș vrea să știu dacă așa fac și acasă și o fătucă de vreo 16 ani mi-a spus nonșalant că da. Îmi vine greu să cred, dar am pus revolta ei pe seama vârstei. Mă rog, ajunsesem cu toții la limita răbdărilor pentru că zi de zi făceam slalom printre gunoaie când plecam undeva sau când veneam acasă.
Până acum vreo două săptămâni.
Cred că s-a trezit spiritul educativ în Alex iar, altfel nu îmi explic cum de s-a oprit la o discuție cu ei. Cert e că a ajuns acasă cu un zâmbet larg spunând că se duce să dea cadou mătura și fărașul nostru.
Wait! What?
Ce făcuse el de fapt? A vorbit cu copiii. I-a întrebat dacă stau la noi în bloc. Un cor de nu-uri. I-a întrebat dacă fac curățenie. Alt cor de nu-uri. Le-a explicat frumos că pot face câtă mizerie vor cu condiția să nu o cărăm noi sus pe papuci, până în casă. Deci, dacă vor să aibă parte de locație vor trebui să se și îngrijească de ea. Cumva, nu știu cum, ce i-o fi lovit și pe ei, dar i-au dat dreptate. Și-au zis că ei ar face curat, dar n-au cu ce.
Și așa am ajuns la partea în care am donat mătura și fărașul. De atunci în fiecare seară răspundem la interfon ca să intre copiii să ia mătura. Și încă o dată ca să o pună la loc înainte să o ia înspre casele lor unde cică scuipă semințe pe covor, ca-n povești. :)