Image may be NSFW.
Clik here to view.sursă foto
Eu am o părere destul de complexă legată de subiectul ăsta. Totuși, mi se pare că e uber complicat de dezbătut și m-au mâncat degetele să scriu și altădată pe blog despre asta, dar m-am abținut. Până acum, când subiectul mi-a fost iar servit la fileu de Tion, care a scris o știre despre cele 500 (aproape) de persoane participante la un marș împotriva avorturilor. Am o grămadă de idei personale (deci nu-mi săriți în cap, ci combateți-mă într-o manieră educată, că așa-i frumos), așa că le scriu cu liniuțe (gen proces verbal, cum mă acuza mai mereu fostul meu învățător că scriu):
- Nu susțin avortul, dar cred cu tărie că fiecare femeie trebuie să poată decide asupra corpului ei – nu-s de acord cu avortul ca metodă de contracepție, nici într-un caz, dar să nu uităm că fătul este totuși ceva care trebuie purtat de mamă timp de 9 luni. Dacă viitoarea mamă nu dorește asta, nu văd de ce ar trebui să o facă. Asta nu înseamnă că îndreptățesc femeile care uită de prezervative, anticoncepționale, spermicide sau altele și aleg avortul.
- Nu sunt împotriva avortului pentru că am ceva noțiuni de istorie. Și în România femeile mureau pe capete din cauza legii comuniste tâmpite care interzicea avortul – decretul 660 din 1966 (Google it). Întrebați-vă mamele, mătușile și bunicile de femeile care au murit făcând avorturi empirice de teamă să nu mai aducă încă un muritor de foame pe lume. Posibilitățile de a folosi metode contraceptive erau extrem de limitate și educația în domeniu se apropia vertiginos de zero. (Timișorenii și timișorencele și-ar putea aminti că ani buni după revoluție, în piața 700 din Timișoara se vindeau folii de pastile galbene de către țigănci care strigau cât le țineau puterile: Antibebiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Nu o făceau ca să se distreze, ci pentru că știau că femeile au nevoie de așa ceva și vor să cumpere.)
- În unele cazuri, avortul e singura soluție. Vorbesc de copii care aduc pe lume alți copii, sarcini provenite din violuri sau avorturi terapeutice. Probabil mai sunt și alte situații, doar astea îmi vin în minte în acest moment. Un copil care aduce pe lume un copil nu se descurcă ci suferă o traumă. De o fată sau o femeie violată mi-e și greu să mă gândesc cât de oribil trebuie să se simtă după așa o experiență, nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Iar avortul terapeutic e de multe ori necesar, atunci când fătul nu e viabil sau când viața mamei e în pericol.
- Marșurile astea (pentru că nu mă voi referi strict la operațiunea avortului) mi se par niște tâmpenii. Mi se pare că acolo se strâng niște oameni care știu că nu e bine să ucizi dar nu au habar de perspectivă. Cred că acolo merg oamenii care n-au călcat niciodată într-un orfelinat de stat, oameni care n-au auzit de Cighid, oameni care nu știu ce înseamnă să mori de foame sau oameni care nu pricep că sunt femei care pur și simplu NU vor un copil și nu au instinct matern.
- De asemenea cred că că 99% din cei care apar la asemenea marșuri nu se implică în a face educație sexuală sau a ajuta mamele care doresc să aducă un copil pe lume dar vin dintr-o familie destrămată și nu își permit un bebeluș. Pentru ei e doar o crimă și atât. Doar că… viața reală are multe nuanțe de gri.
- Copiii nu au ce căuta la asemena marșuri. Nu au informația necesară să filtreze singuri informația care le trece pe la urechi. De asemea nu realizează ce traumă e fie o sarcină nedorită, fie un avort.
- Cei care cred că pro-choice = pro-avort sunt niște ignoranți. Îi invit pe ei să crească pruncii care mor de foame pentru că niște mame la rândul lor muritoare de foame i-au adus pe lume. Sau să șteargă lacrimile unui copil persecutat de o mamă care nu l-a dorit. Sau să ia de pe stradă un copil lăsat într-o cutie de carton. Parcă nu e chiar așa simplu, nu?
- Argumentul cu alte femei vor să facă și nu pot și altele pot și-i aruncă e invalid. Alea care nu pot să facă, pot să adopte. Legal. Nu trebuie să le oblige pe cele care pot să aducă pe lume copiii pe care nu-i pot doar pentru că-s funționale.
Așa cum spuneam, nu sunt pro avort. Dar vreau să am putere de decizie asupra corpului meu. Sunt informată și sunt educată. Nu am recurs niciodată la avort și sper din suflet să nu fiu vreodată în situația asta. Îmi doresc copii, dar la momentul potrivit.
Totuși, nu toate femeile sunt ca mine și unele o pățesc sau unele o caută cu lumânarea. Nici unora, nici altora nu le-aș lua dreptul la avort, dar le-aș oferi educație (în trecut am și făcut-o, ca voluntară).
Un copil nedorit suferă. Și un copil flămând la fel. România e departe de a fi o țară adoption-friendly așa că haideți să ne dedicăm informării. Să lăsăm religia și poveștile vânătorești cu crimele deoparte și să revenim cu picioarele pe pământ. O sarcină neplanificată poate avea ca rezultat un copil dorit și iubit, dar un copil nedorit râmâne un copil nedorit întotdeauna. Gândiți-vă la asta. Nu mai scriu nimic că am scris deja romane și mă aștept la fel de fel de reacții. Deși de zis mai sunt. Multe.